Blog

Blog Image

Avantajele digitalizării pentru antreprenori

Digitalizarea în sectorul privat înseamnă modernizarea afacerii, ceea ce poate aduce o serie de avantaje atât pentru antreprenori, cât și pentru angajați și clienți. De multe ori aceste avantaje pot avea și efecte pe plan financiar, ajutând managerii să economisească bani și să eficientizeze eforturile depuse. Iată câteva avantaje ale digitalizării care pot duce la reducerea costurilor:

1. Automatizarea proceselor

Task-urile redundante (precum gestionarea documentelor, trimiterea alertelor prin e-mail etc.) sunt anoste pentru angajați, ele consumă o mare parte din timpul acestora și uneori îi împiedică din a-și îndeplini atribuțiile. Automatizarea îi va ajuta pe aceștia să se orienteze spre sarcini care implică creativitatea sau luarea de decizii, motivându-i și îndemnându-i să își valorifice skill-urile și să se dezvolte. Acest lucru va duce la scăderea volumului de muncă și a muncii peste program, ajutându-te să valorifici abilitățile angajaților.

2. Oferirea angajaților a celor mai bune instrumente

Având în vedere rolul important pe care tehnologia îl oferă, angajații tăi au nevoie de aplicații sau programe care să le permită să lucreze eficient. Comunicarea între angajați și departamente va duce la productivitate și, implicit, la creșterea profitului. Fie că este vorba despre programe precum MS Teams, Zoom sau Skype, sau alte aplicații personalizate  special create pentru profilul și dispozitivele business-ului tău, digitalizarea îți va ajuta angajații să livreze la timp produse și servicii de calitate.

3. Reducerea erorilor umane

Erorile umane, deși nu sunt intenționate, pot fi destul de costisitoare nu doar din punct de vedere financiar, ci și din punct de vedere al altor resurse importante (timp, material, emoții etc.). Deși automatizarea nu poate reduce complet toate erorile umane, printr-o configurare corespunzătoare aceasta este una dintre cele mai demne de încredere modalități de a reduce greșelile și consecințele acestora. Prin automatizarea procedurilor, erorile umane vor fi esențial diminuate, ajutându-te să economisești bani.

4. Creșterea productivității & motivarea angajaților

Cu cele mai bune instrumente la dispoziție, angajații tăi vor putea să lucreze rapid și eficient, fără a rata vreun deadline. De exemplu responsabilii pentru contabilitate sau resurse umane adeseori petrec timp îndelungat indexând și arhivând documente, apoi făcând ordine în aceste documente, rearanjându-le. O aplicație prin care pot face automat acest lucru poate economisi timp pentru aceștia, ei putând să își valorifice mai bine cunoștințele. Angajații se vor simți apreciați pentru setul de abilitați pentru care s-au pregătit, crescând astfel moralul echipei. Digitalizarea poate fi importantă în crearea unei culturi organizaționale în care fiecare angajat se simte apreciat și știe că este un membru important al echipei.

Pentru a afla cu cât pot fi reduse costurile business-ului tău este important ca în primă fază să identifici ariile care ar avea nevoie de modernizare. Din acest punct, următorul pas este să identifici un partener IT care să îți fie alături pe tot parcursul acestui drum și care să se asigure că viziunea ta va fi pusă în aplicare. Împreună cu acesta vei discuta care sunt beneficiile pe care ți le va aduce digitalizarea, estimând care sunt costurile pe care le vei reduce pe viitor.

  • 2022-07-30
  • Vitalie Coceban
  • 1696 Views